Irina Bara a învins-o pe Irina Begu, în trei seturi, cu 7-6 (2), 0-6, 6-4, după două ore şi 27 de minute de joc.
Primul set a fost unul echilibrat, cu 3-4 game-uri îndelung disputate, decis în cee din urmă la tiebreak, în favoarea Irinei Bara, care a câştigat 6 mingi consecutive, de la 1-2.
Actul secund a fost dominat categoric de Irina Begu, Bara câştigând doar 9 puncte în tot setul.
Echilibrul din decisiv a durat până la 2-2, când Irina Bara a reuşit să facă break-ul şi să îşi câştige apoi servicul până la final, când a valorificat a doua minge de meci procurată
Pentru ea, această victorie a fost a doua cea mai importantă a carierei, din punct de vedere al locului ocupat de adversare în clasament, după victoria de anul trecut împotriva Donnei Vekic, atunci numărul 30 mondial.
Pentru accederea în turul doi al turneului de la Cluj Napoca, Irina Bara va fi recompensată cu 3.675 USD şi 30 de puncte WTA.
În turul secund Irina Bara o va întâlni pe suedeza Rebecca Peterson (99 WTA).
„Am ştiut că va fi un meci greu. Ea (Irina Begu, n.r.) are mare experienţă. Nu aveam nimic de pierdut. M-am simţit foarte bine în teren şi am dat tot ce am putut în fiecare punct. După setul doi ştiam ce aveam de făcut. Chiar dacă în am avut o cădere, Am luptat până la final şi am fost mai agresivă.”, a spus Irina Bara la interviul de la final.
„Felicit organizatorii, care au făcut o treabă bună şi acum şi la turneul din vară. Ar fi fost mult mai frumos dacă jucam cu specatori. Mulţumesc tuturor celor care ne urmăresc şi ne încurajează.”, a mai completat aceasta.