Gandul
„A fost un joc frumos, pe contre, în care am revenit de la 2-0, arătând ca o echipă matură, care are încredere în forţele proprii. Ne era frică de acest joc, mai ales pentru oboseala acumulată. Brăneşti joacă un fotbal foarte bun, îi felicit pentru că merită acest egal. Am riscat cu introducerea lui Aganovici, pentru că eram conduşi deja cu 2-0 şi poate pe final puteam şi câştiga. Vom merge la Timişoara unde tradiţia spune că încă nu am pierdut”, a declarat Pustai.
Formaţia Gaz Metan Mediaş a încheiat la egalitate, scor 2-2 (0-0), meciul susţinut, vineri, pe teren propriu, în compania echipei Victoria Brăneşti, în etapa a XVIII-a a Ligii I, prima a returului, ardelenii reuşind să revină după ce au fost conduşi cu 2-0.