Autorităţile chineze: Poluarea nu va afecta JO
Autorităţile chineze au anunţat că poluarea nu va fi o problemă în timpul Jocurilor Olimpice de la Beijing, din luna august, deşi vizibilitatea în capitala Chinei este limitată la câteva sute de metri, din cauza smogului.

Autorităţile chineze: Poluarea nu va afecta JO (Imagine: Mediafax/AFP)
"Suntem încrezători că vom fi în măsură să asigurăm calitatea aerului", a declarat, marţi, Zhai Xiaohui, un oficial al Biroului de protecţie a mediului.
Beijingul este acoperit de un nor de poluare, pe care autorităţile chineze speră să-l risipească până la startul Jocurilor Olimpice, în 8 august. Printre măsurile care vor fi luate se numără un sistem de circulaţie alternativă, care va intra în vigoare din 20 iulie şi va reduce traficul cu până la 45 la sută, potrivit estimărilor. Oficialităţile chineze vor mobiliza şi locuitorii din Beijing, dar şi companiile, cărora le vor cere să reducă programul de funcţionare pentru a evita ambuteiajele. Cele mai poluante vehicule au fost deja interzise în capitală, în timp ce numeroase uzine au fost mutate sau temporar închise.
Beijingul este unul dintre cele mai poluate oraşe din lume, cu peste 3,3 milioane de vehicule în circulaţie.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

