Calificarea într-o finală de turneu Premier Mandatory înseamnă enorm pentru orice jucătoare de tenis, însă Halep mai are şi alte motivaţii exterioare în afara performanţei pe care o poate atinge.
Halep (8.290 de puncte în clasamentul live) ar acumula 8.550 de puncte dacă o învinge pe Osaka, iar asta înseamnă că s-ar distanţa la 1.120 de puncte de principala urmăritoare Wozniacki (7.430 de puncte). Simona va rămâne în orice caz pe locul 1 WTA în următoarele săptămâni, dar o calificare în finală i-ar asigura şi mai multă linişte. Mergând cu imaginaţia mai departe, Halep s-ar desprinde la 1.470 de puncte de Wozniacki dacă va cuceri competiţia din California.
Premiile acordate finalistelor de la Indian Wells sunt foarte consistente, Halep luptând pentru un cec în valoare de 654.380 de dolari. Simona şi-a asigurat deja 327.965 de dolari, ajungând la 22,89 de milioane de dolari câştigate în carieră. Aşadar, constănţeanca va depăşi pragul de 23 de milioane de dolari dacă accede în a 30-a finală de simplu în circuit.
Simona ar putea ajunge pentru a doua oară în finala de la Indian Wells, după ce a mai disputat şi ultimul act din 2015, câştigat în faţa Jelenei Jankovic. Partida dintre Simona Halep şi Naomi Osaka, jucătoare pe care românca o conduce cu 3-0 în meciurile directe, va fi transmisă în direct de Digisport 2 şi LIVE BLOG pe www.prosport.ro, sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 05:30.