Fratele lui Ronaldinho, condamnat la închisoare pentru spălare de bani
Roberto de Assis, care va beneficia de un regim de semilibertate, va trebui să plătească şi o amendă.
„Justiţia federală din Rio Grande do Sul l-a condamnat pe agentul şi fostul jucător de fotbal Roberto de Assis Moreira pentru că nu a declarat sumele de bani depuse în străinătate şi pentru spălare de bani”, a anunţat într-un comunicat tribunalul care se ocupă de caz.
Potrivit presei locale, valoarea sumelor nedeclarate s-ar ridica la 890.000 de dolari (677.889 euro).
Fost mijlocaş, De Assis a debutat la Gremio Porto Alegre în 1987 şi a evoluat şi la FC Sion (Elveţia) şi Sporting Lisabona.
El şi-a încheiat cariera la Montpellier (Franţa) în 2002 şi se ocupă de atunci de afacerile fratelui său Ronaldinho, transferat în februarie 2011 de la AC Milan la Flamengo.