Avionul naţionalei Scoţiei, pe punctul de a intra în coliziune cu o altă aeronavă
Avionul care transporta naţionala de fotbal a Scoţiei a fost nevoit să renunţe pentru câteva minute la aterizarea pe aeroportul londonez Heathrow, cu câteva momente înainte de a atinge pista, deoarece în zona respectivă se afla o altă aeronavă şi ar fi intrat în coliziune cu aceasta.
Avionul naţionalei Scoţiei, pe punctul de a intra în coliziune cu o altă aeronavă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Potrivit AFP, avionul ce aparţine companiei British Airways s-a înălţat din nou după ce coborâse până la aproximativ 15 metri de sol, pentru a evita altă aeronavă aflată prea aproape. Avionul cu naţionala Scoţiei a aterizat după 15 minute.
"Am existat multe râsete nervoase, însă toată lumea este bine", a declarat purtătorul de cuvânt al Federaţiei Scoţiene de Fotbal, Rob Shorthouse.
"Ne aflam pe punctul de a ateriza şi apoi am revenit la altitudine. Dacă nu faci des deplasări cu avionul, poate fi înfricoşător, dar mie mi s-a mai întâmplat", a spus şi directorul federaţiei, Gordon Smith.
Naţionala Scoţiei, plecată de la Glasgow, a făcut o escală la Londra, în drum spre Yokohama, unde va juca un meci amical cu Japonia.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO