Avocat: Nu se va ajunge la punerea sub sechestru a FC Steaua
Avocatul FC Steaua, Cătălin Ciubotă, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că nu ştia de existenţa unei datorii a clubului către firma de pază BGS şi că dacă aceasta există va fi plătită, adăugând că nu se va ajunge la punerea sub sechestru a grupării din Bulevardul Ghencea.
Nu se va ajunge la punerea sub sechestru a FC Steaua
"Acum aud pentru prima dată de aşa ceva. Am rămas şi eu surprins. Nu poate fi vorba de punere sub sechestru a clubului. Steaua este un club mare. Cred că este doar o atitudine de rea-credinţă a BGS-ului. Dacă Steaua datorează această sumă, nu vor fi probleme în a fi achitată. Nu este o sumă atât de mare", a spus Cătălin Ciubotă.
Firma de pază BGS a depus, în 16 ianuarie, la Tribunalul Bucureşti - Secţia Comercială o acţiune numită procedura insolvenţei - faliment, prin care vrea să recupereze de la FC Steaua o datorie de aproximativ 183.000 de lei, din care 92.000 reprezintă suma datorată pentru asigurarea pazei pe stadion în sesonul 2007-2008, restul fiind penalităţile de întârziere.
Tribunalul Bucureşti va lua în discuţie acţiunea BGS în 2 martie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
-
VIDEO Poliţia Capitalei l-a oprit pe Gică Hagi în trafic: Astăzi e despre tine, Comandante
-
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de senator în Parlamentul României
Conducerea firmei de pază BGS susţine că dacă până la 2 martie FC Steaua nu achită datoria, clubul din Bulevardul Ghencea va fi pus sub sechestru.
Citeşte şi:
Gigi Becali şi alte trei persoane, urmărite penal de DNA
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO