Avocatul lui Mutu: Mâine vom depune memoriul apărării
Avocatul atacantului român Adrian Mutu, Paolo Rodella, a declarat, miercuri, că joi va depune la Tribunalul Naţional Antidoping memoriul apărării în cazul de dopaj care îl vizează pe jucătorul echipei Fiorentina, informează site-ul firenzeviola.it.
Avocatul lui Mutu: Mâine vom depune memoriul apărării (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"În 19 aprilie va avea loc audierea în faţa Tribunalului Antidoping, după ce Procurorul antidoping din cadrul CONI a propus un an de suspendare. Mâine (n.r. - joi) vom depune memoriul apărării. Mutu nu a mai jucat din 29 ianuarie, au trecut deja două luni şi jumătate, suspendarea provizorie a expirat şi noi am cerut o autosuspendare până la încheierea cazului. Suntem optimişti", a spus Rodella, care se ocupă alături de avocaţii Michele Ducci şi Nino D'Avirro de cazul internaţionalului român.
Procuratura antidoping CONI a dispus trimiterea cazului jucătorului echipei Fiorentina, Adrian Mutu, depistat pozitiv cu sibutramină, către Tribunalul Naţional Antidoping, cu propunere de suspendare pe o perioadă de un an.
Procurorul antidoping din cadrul CONI, Ettore Torri, a considerat că Mutu se află la prima abatere şi a cerut suspendarea jucătorului pentru o perioadă de un an, conform articolului 10.4 din codul WADA, care prevede circumstanţe atenuante şi posibilitatea reducerii suspendării dictate în cazul unui sportiv depistat pozitiv, dacă acesta poate dovedi cum a intrat produsul respectiv în organismul său şi că prin consumarea acelei substanţe nu s-a intenţionat creşterea performanţelor sportive.
Adrian Mutu ar fi riscat o suspendare de până la patru ani, dacă se considera că este recidivist.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 08:24
Ultimele trei partide din etapa a 25-a a Superligii, programate joi
-
astăzi, 08:20
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1079. Azerbaidjanul va livra Ucrainei ajutor umanitar de un milion de dolari / Zelenski: Operaţiunea Ucrainei în regiunea Kursk ar putea deveni „parte importantă” a procesului de negocieri / Reuters: Ucraina observă o îmbunătăţire a preciziei rachetelor nord-coreene lansate de Rusia