„Nu suntem mulţumiţi şi e clar că Adrian este dezamăgit, pentru că nu se consideră responsabil. Din punct de vedere tehnic şi juridic se poate constata că aceste nouă luni nu-i vor compromite sezonul următor lui Adrian. Nu este exclus un recurs la TAS, vom evalua motivarea sentinţei. Cea mai mare problemă pentru noi a fost eliminarea recidivei, dar evaluăm posibilitatea ipotezei de a recurge la TAS. Chiar şi jucătorul a fost audiat, a reconstituit faptele şi a spus că un an de suspendare pentru că a luat un comprimat cu bună-credinţă i se pare o pedeapsă anormală”, a precizat avocatul italian, citat de violanews.com
Atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, a fost suspendat nouă luni de tribunalul antidoping din cadrul Comitetului Olimpic Italian (CONI), după ce a fost depistat pozitiv cu sibutramină, a anunţat, luni, agenţia Ansa.
Adrian Mutu, în vârstă de 31 de ani, a fost audiat, luni, la tribunalul antidoping de la Roma de preşedintele tribunalului Francesco Plotino şi de procurorul federal al Comitetului Olimpic Italian (CONI), Ettore Tori. Mutu a fost asistat de avocaţii săi Antonio D’Avirro şi Paolo Rodella şi i-a avut ca martori-specialişti pe profesorul Alessandro Mugelli şi doctorul Massimiliano Pieraccini. În schimb, nu a fost prezent niciun oficial de la Fiorentina.