- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Axente: La Timişoara avem un grup foarte unit, iar acest lucru ne ajută mult
Atacantul echipei FC Timişoara, Mircea Axente, care a împlinit luni vârsta de 24 de ani, a declarat, într-un interviu acordat site-ului oficial al grupării bănăţene, că unitatea grupului îi ajută foarte mult pe jucătorii formaţiei "alb-violete" să obţină rezultate pozitive.
"Secretul nostru este că trebuie să te pregăteşti în fiecare zi, să dai sută la sută la antrenament şi când vine jocul să fii pregătit şi să ştii ce ai de făcut. Avem un grup foarte unit şi asta ne ajută mult", a spus Axente.
Atacantul a precizat că şi ataşamentul fanilor bănăţeni faţă de echipa favorită contribuie la moralul jucătorilor timişoreni. "E foarte important că atât în timpul meciului, cât şi la încălzire îi aud pe suporteri că vin să ne susţină. În timpul meciului sunt momente mai grele în care suntem dominaţi şi fanii încep să cânte, iar acest lucru îţi dă ţie, ca jucător, un impuls să mergi mai departe. Nu mă aşteptam să vină atât de multă lume la meciul cu Craiova. Cred că şi asta a contat în jocul nostru şi le mulţumim pentru sprijinul lor. A fost foarte frumos ambientul, în repriza a doua, când jocul a fost oprit, am văzut că au început să se facă şi valuri în tribune", a afirmat Axente.
Întrebat dacă regretă revenirea la Timişoara, după ce a fost împrumutat timp de un sezon la Oţelul Galaţi, formaţie aflată pe prima poziţie în Liga I, Axente a spus că tot timpul şi-a dorit să evolueze pentru gruparea bănăţeană: "Nu îmi pare rău deloc, nu are cum să-mi pară rău. Oţelul e o echipă frumoasă, dar aici e altceva, e un alt club, mai mare. Sunt alte pretenţii, sunt aici de mult timp, am prieteni aici. Tot timpul mi-am dorit să joc la FC Timişoara".
Axente a adăugat că regretă faptul că n-a reuşit să marcheze în meciul cu Universitatea Craiova, pentru a-şi face un cadou de ziua sa. "Nu mi-am făcut niciun dar. Aş fi vrut să-mi fac aseară un cadou, dar din păcate nu a fost să fie. Dar importantă a fost victoria, până la urmă asta contează", a declarat atacantul timişorean.
Mircea Axente a mai spus că i-ar plăcea să ajungă la o echipă importantă din Anglia sau Spania. "Consider că cel mai frumos fotbal e în Anglia şi Spania, deci în una din cele două ligi mi-aş dori să ajung. Cred că mai mult în Spania, care este o ţară foarte frumoasă. De asemenea, chiar dacă acum este imposibil, mi-aş fi dorit să joc alături de Ronaldo, atacantul meu preferat, însă acesta s-a retras din activitate", a afirmat jucătorul formaţiei bănăţene.
Născut în 1987 la Tulcea, Mircea Axente a debutat, în anul 2000, ca junior la LPS Galaţi, unde a evoluat până în 2005. Atacantul a ajuns apoi la FC Timişoara, de unde a fost împrumutat la FCM Reşiţa (2007), la CS Buftea (2008), la Gloria Buzău (2009) şi Oţelul Galaţi (2009 şi 2010).
Axente a fost titular la formaţia bănăţeană în victoria, de pe teren propriu, scor 4-0, în faţa Universităţii Craiova, în etapa a XXI-a a Ligii I.
ULTIMELE ȘTIRI
-
LIVE UPDATE. Alegeri prezidențiale 2024 și Referendum București. Până la ora 14:30, prezența la vot este de 32,42 %. 5,8 milioane de români au votat
-
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor / Mesaj pentru cei care au viză de flotant
-
Primăria Municipiului Bucureşti, precizări legate de referendumul local din Capitală: Mesaj pentru cei care au viză de flotant
-
Geoană acuză manipulare prin exit-poll-uri: De ce minţiţi românii?
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO