Marius Stan: Ne putem aştepta la orice din partea adversarilor, chiar şi la un nou caz „Bricheta”
„Ne putem aştepta la orice, chiar şi la un nou caz «Bricheta». Acesta este şi motivul pentru care lucrăm de zor pe la stadion să nu rămână niciun bulgăre de zăpadă, topim toată zăpada cu apă caldă ca să nu existe proiectile. Fac apel la suporterii noştri să nu pice în capcana pe care vor încerca să ne-o întindă meci de meci adversarii noştri, să ia în calcul că putem avea infiltraţi printre spectatori şi suporteri de prin alte părţi, care vor încerca să producă probleme clubului nostru”, a spus Stan.
Şeful Oţelului crede că sloganul „singuri împotriva tuturor” s-ar putea potrivi şi Oţelului în acest retur de campionat. „Este firesc ca echipa care este pe primul loc să fie înjurată, să-i fie râvnită poziţia, de către toate celelalte competitoate. Nu mai este firesc atunci când limitele bunului simţ sunt depăşite, lucru care se face zi de zi la noi”, a mai spus Stan.
Partida Oţelul Galaţi – Rapid Bucureşti, din etapa a XX-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 14.30.