„Din păcate cam asta e realitatea. Mai sunt atâtea etape, în 11 etape se pot întâmpla multe, dar e greu de crezut că în eventualitatea în care nu facem un rezultat pozitiv distanţa dintre noi şi Galaţi, Timişoara mai poate fi recuperată în această perioadă. Nu trebuia să se ajungă aici. Nu cred că este o diferenţă aşa mare între ceea ce se vrea la Steaua şi ce s-a realizat, să fie atâtea puncte distanţă”, a spus Cârţu.
Sorin Cârţu este conştient că publicul de pe stadionul „Dan Păltinişanu” va crea o atmosferă specială la meciul Poli Timişoara – Steaua.
„Nu ştiu cât o va ajuta pe Poli sau pe noi, dar va fi o atmosferă propice pentru o atmosferă de gală. Este un oraş care are o anumită tentă anti-Bucureşti şi anti echipe din Bucureşti. Mai e şi şansa asta de a câştiga campionatul, sunt convins că vor fi alături de tot ce înseamnă Poli Timişoara”, a mai spus el.
El consideră că absenţele din lotul timişorean, Zicu şi Bourceanu suspendaţi, Curtean incert, nu sunt decisive pentru rezultatul întâlnirii.
„Nici noi nu avem tot lotul la dispoziţie, lucrurile sunt pe undeva echilibrate. Szekely, Galamaz, Ricardo s-au pregătit la un nivel mai puţin ridicat, măcar în prima parte a acestei perioade, săptămâna asta au fost cu echipa. Am înţeles că Răduţ ar fi acum de ultimă oră. Mai avem şi azi antrenament şi mâine, mai e timp să vedem”, a mai spus Cârţu.
Antrenorul echipei Steaua nu a dorit să comenteze ultimele declaraţii ale preşedintelui Consiliului de Administraţie al FC Timişoara, Marian Iancu, referitoare la el.
Steaua întâlneşte, sâmbătă, de la ora 19.30, în deplasare, formaţia FC Timişoara, într-un meci contând pentru etapa a XXIII-a a Ligii I.