Oficialul dinamovist consideră că între Turcu şi managerul sportiv Florin Prunea nu a existat un conflict, ci doar păreri diferite.
„Am avut miercuri o întâlnire cu domnul Turcu, dar din punctul meu de vedere nu face obiectul comentariului public. Nu ştiu ce a declarat dânsul. Eu nu pot face publică acea discuţie. Din punctul meu de vedere nu cred că a existat un conflict între dânsul şi domnul Prunea. Au fost păreri diferite. E bine că domnul Turcu a recunoscut că a avut o exprimare jignitoare în ceea ce-l priveşte pe Emilian Dolha. Şi e bine că şi-a exprimat public regretul”, a declarat Badea.
Acţionarul FC Dinamo, Vasile Turcu, a declarat, miercuri, într-o emisiune televizată, că se simte trădat de preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului dinamovist, Nicolae Badea, şi că în câteva zile îşi va recupera sumele investite în cadrul grupării.
„Am vorbit cu avocatul şi în câteva zile sper să recuperez sumele investite la Dinamo! Ne strângem mâna şi am terminat. E vorba de nişte principii sănătoase. Plecăm la un drum tovarăşi şi sunt miel de sacrificat înaintea Paştelui. Am fost nevoit să plec, nu plec că vreau eu. Am vorbit azi cu Nicolae Badea, aşteptam măcar să zică ceva. Nu a zis, ne-am strâns mâna şi gata. Mă simt trădat de Nicolae Badea. Am aşteptat şi nu s-a luat nici o măsură. S-ar putea să cedez acţiunile gratuit unor fani care vin la meciuri dacă nu găsesc cumpărător”, a declarat Vasile Turcu.