Badea spune că Mircea Sandu le-a prezentat conducătorilor cluburilor un cod de conduită publică
Preşedintele Consiliului Executiv al FC Dinamo, Nicolae Badea, a declarat, joi, la Casa Fotbalului, că preşedintele FRF, Mircea Sandu, le-a prezentat conducătorilor de cluburi un cod de conduită publică.
![Imaginea articolului Badea spune că Mircea Sandu le-a prezentat conducătorilor cluburilor un cod de conduită publică](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1689/2491244/1/nicolae-badea.jpg?width=560)
Badea spune că Mircea Sandu le-a prezentat conducătorilor cluburilor un cod de conduită publică (Imagine: Mediafax Foto)
"Federaţia a vrut să pună în discuţie un cod de conduită publică, în special în legătură cu declaraţiile de presă şi relaţiile publice dintre toţi participanţii la competiţie. Este o iniţiativă bună. Acest cod de conduită trebuie mai întâi asimilat şi apoi, prin educaţie şi cultură, va fi şi respectat. El nu se va impune numai prin faptul că s-a prezentat. A fost prezentat, de asemenea, şi codul de conduită promovat de UEFA şi FIFA şi nu poate să fie decât o formă de raportare la mijloace de terapie a unor declaraţii care în ultimul timp au fost tot mai nefaste în relaţiile interumane şi intercluburi. Un mesaj pe care îl transmitem opiniei publice, acela de a respecta sportivii, competiţia şi pe ceilalţi participanţi la evenimentul fotbalistic", a spus Badea, care a fost prezent la întâlnirea dintre Mircea Sandu şi conducătorii cluburilor din România.
Întrebat dacă Mircea Sandu le-a propus preşedinţilor de cluburi ca galeriile să nu meargă la meciurile din deplasare ale echipelor lor preferate, Badea a răspuns: "Nu, ar fi o îngrădire a libertăţii de mişcare şi participare la competiţii. Fotbalul este un serviciu social. Peste două miliarde de oameni participă direct sau indirect la spectacolul fotbalistic, o asemenea îngrădire nu poate fi azi impusă".
La ieşirea din Casa Fotbalulului, Nicolae Badea a spus că preşedintele FRF nu a adus în discuţie arbitrii, până în momentul în care a plecat el. "Până acum nu, probabil se va discuta lucrul acesta", a adăugat Badea, care a părăsit sediul FRF după aproximativ o oră şi jumătate de discuţii.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22687868/1/inghetata-angelick.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/img-1-1739201507.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/iohannis-1739218195.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=2491244&pid=1)