- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Badea: Ultimele 5 etape sunt de selecţie la Dinamo
Preşedintele CA al FC Dinamo, Nicolae Badea, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că în ultimele cinci etape de campionat jucătorii vor avea posibilitatea să demonstreze că vor să rămână la echipa antrenată de Cornel Ţălnar, în caz contrar "fiecare să-şi continue propriul drum".
Badea: Ultimele 5 etape sunt de selecţie la Dinamo (Imagine: Eduard Andreo/Mediafax Foto)
"Aceste 5 etape sunt şi etape de selecţie. Cine doreşte să continue cu Dinamo va avea posibilitatea să arate că poate să continue, cine doreşte să fie fidel clubului va avea posibilitatea să arate acest lucru în pregătire, în teren dar şi în activitatea extrasportivă. Cine nu doreşte avem toţi, cu conducători şi jucători, maturitatea necesară să ne despărţim şi fiecare să-şi continue propriul drum într-o manieră civilizată. Abaterile individuale, nu numai ale celor 4 jucători, inclusiv ale lui Marius Alexe, N'Doye, Bratu, Kone şi Diabate, vor fi sancţionate de către club în conformitate cu gravitatea lor. Nu vreau să avem excese nici într-o parte nici în alta", a declarat Badea, care a dezminţit zvonurile conform cărora decizia de revenire a celor patru jucători în lot, Adrian Cristea, Boştină, Zicu şi Mărgăritescu, ar fi fost influenţată de reprezentanţii jucătorilor, Victor şi Ioan Becali.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Coaliția PSD-PNL-UDMR stabilește datele alegerilor prezidențiale. Primul tur, înainte de Paște?
-
Noul decret al lui Putin desemnează Ucraina drept sursă principală de „extremism” şi introduce conceptul de „rusofobie”
-
Elon Musk susţine partidul AfD într-un articol de opinie publicat într-un ziar german
-
Războiul din Ucraina, ziua 1039. Zelenski sugerează schimbări importante în structura de personal / Bloomberg: Oficialii americani cred că Ucraina ar putea fi forţată să se retragă din regiunea Kursk în primăvară / Trupele nord-coreene au suferit peste 1.000 de pierderi în regiunea Kursk în ultima săptămână
Oficialul dinamovist spune că gruparea "alb-roşie" avea obligaţia de a le asigura condiţii de pregătire celor patru jucători care au părăsit cantonamentul echipei în urmă cu o săptămână şi jumătate: "Noi avem o obligaţie de regulament, de a asigura condiţii de pregătire. Jucătorii nu au fost niciodată îndepărtaţi din clubul Dinamo. Faptele sunt individuale, măsurile pe care clubul le va lua nu vor fi influenţate de pregătirea jucătorilor. Dinamo îşi îndeplineşte obligaţile contractuale, de a oferi condiţii de pregătire. Noi săptămâna trecută am plătit retribuţiile jucătorilor pe luna martie, indiferent de abaterile disciplinare. Aceste abateri vor fi sancţionate în limitele regulamentului, cu toată exigenţa care se impune. În acelaşi timp Dinamo nu trebuie să reacţioneze prin măsuri arbitrare sau abuzive. Nu cred că trebuie să transformăm pe cineva în victime doar de dragul imaginii sau a percepţiei imediate".
Nicolae Badea speră ca incidentul să nu se repete în viitor. "Nu e vorba de a crea un precedent. În această vară va aexista şi o modificare importantă în regulamentul clubului, care va trebui să fie adecvat cu regulamentele internaţionale. Mai mult decât atât,vom face demersuri şi ca regulamentul Federaţiei Române de Fotbal să fie mai bine calificat în raport cu regulamentele internaţionale", a mai spus Badea.
"Eu sper ca rezultatul ultimului meci să nu-i marcheze pe jucători, ci să-i responsabilizeze, să înţeleagă că aceste 5 etape sunt importante nu numai pentru performanţa clubului ci pentru cariera lor individuală. Statistic vorbind, Dinamo poate obţine un loc de Europa League şi obţinerea acestui loc este mai importantă pentru carierele lor decât pentru consecinţele financiare la nivelul clubului. Dinamo poate schimba în ultimele cinci etape cu 180 de grade impresia ultimului joc. Eu sper ca echipa să revină în planul calităţii jocului. Este extrem de important să ţinem cont de reacţia suporterilor, prin absenteism. Ca şi în afaceri obiectivele fixate nu sunt întotdeauna atinse, şi motivele sunt fie că nu eşti suficient de bine pregătit, sau ai competitori mai bine pregătiţi, fie ai propriile tale lipsuri în atingerea acestui obiectiv. De aceea nu poţi arăta cu degetul într-o singură direcţie. Este evident că locul pe care îl ocupă Dinamo acum arată minusuri la toate nivelurile", a mai spus preşedintele CA al FC Dinamo.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO