Balint: Eu cred că am o relaţie foarte bună cu patronul echipei

Antrenorul formaţiei FC Timişoara, Gabi Balint, a declarat, marţi, că are o relaţie foarte bună cu preşedintele Consiliului de Administraţie al grupării bănăţene, Marian Iancu, şi că nu va comenta declaraţiile acestuia.

Urmărește
15 afișări
Imaginea articolului Balint: Eu cred că am o relaţie foarte bună cu patronul echipei

Balint: Eu cred că am o relaţie foarte bună cu patronul echipei

"După meciul de la Vaslui, i-am explicat tot ce s-a întâmplat. I-am explicat anumite lucruri şi referitor la unele declaraţii pe care le-a făcut dânsul. Îl respect în continuare, pentru că e patronul meu şi atâta timp cât este patronul clubului niciodată n-o să-i comentez vreo declaraţie, chiar dacă va fi împotriva mea. Eu cred că avem o relaţie foarte bună. Eu sunt dator să-i explic şi sunt la dispoziţia dânsului 24 de ore din 24. Dânsul ştie asta şi mă sună, iar uneori vorbim şi câte o oră la telefon. Eu îi explic cum văd lucrurile, îmi spune şi dânsul o părere. E normal să fie aşa. Eu adun păreri de la toţi cei care mă înconjoară, de la secunzi, de la domnul Chivorchian, de la domnul Roşianu, apoi le procesez şi deciziile le iau eu", a spus Balint.

Tehnicianul a adăugat că va fi afectat dacă nu va realiza unul dintre obiectivele clubului, câştigarea Cupei României sau obţinerea titlului de campion, şi nu va fi supărat dacă va fi demis din această cauză. "Eu vreau să-mi păstrez echilibrul şi concentrarea, pentru că am meciuri foarte grele şi foarte importante. Aşa cum nici după marile victorii obţinute, cu Rapidul şi Craiova, nu am considerat că sunt un mare antrenor, nici acum nu consider că sunt un antrenor slab sau că trebuie să fac înmormântare după meciul de la Vaslui. Tot ce fac eu nu fac pentru a-mi ţine scaunul. Pentru scaun încerc să mănânc sănătos. Tot ce fac este ca să fie bine, pentru a câştiga. Simt că se poate şi că am potenţial aici. Eu nu mă gândesc că dacă nu fac ceva mă dă afară. Mă gândesc că Timişoara poate rata unul din cele două trofee. Nu mă deranjează faptul că aş fi dat afară ci faptul că nu aş realiza nimic aici deşi sunt atât de aproape", a precizat antrenorul bănăţenilor.

După partida pierdută la Vaslui, Iancu l-a criticat pe Balint şi i-a cerut acestuia să nu mai tolereze indisciplina tactică.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici