Ballesteros, cel mai bun jucător european de golf din toate timpurile, a murit
Spaniolul Severiano Ballesteros, considerat cel mai bun jucător european de golf din toate timpurile, a decedat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la vârsta de 54 de ani, la trei ani după ce a fost operat pentru o tumoare pe creier.
Ballesteros, cel mai bun jucător european de golf din toate timpurile, a murit (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Conform familiei fostului sportiv, Ballesteros, care a câştigat în 33 de ani de carieră cinci titluri majore individuale, a decedat din cauza unei insuficienţe respiratorii, în locuinţa sa din Pedrena (Spania). Vineri, familia lui Ballesteros anunţase o deteriorare gravă a stării de sănătate a fostului jucător de golf.
Vestea decesului lui Ballesteros a fost primită cu emoţie în Spania, unde campionul era foarte popular, şi în lumea golfului.
Severiano Ballesteros va fi înmormântat, miercuri, în regiunea natală a sportivului, Cantabria, unde s-au decretat trei zile de doliu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
"Voi juca, pentru că este mai bine să facem asta în onoarea lui Seve. Lui i-ar fi plăcut ca turneul să continue", a declarat, plângând, Jose Maria Olazabal, prieten şi compatriot al lui Ballesteros, care participă la Openul de golf al Barcelonei.
Organizatorii competiţiei au anunţat că sâmbătă după-amiază se va ţine un minut de reculegere în memoria lui Ballesteros.
"Steaua cea mai strălucitoare s-a stins", a titrat cotidianul El Pais în ediţia online, menţionând "geniul unic" al lui Ballesteros. "Severiano Ballesteros a trecut prin golf, un sport renumit pentru longevitatea practicanţilor, şi prin viaţă ca o stea strălucitoare a cărei rază, amintirea a ceea ce a făcut el, mai dăinuieşte", a menţionat El Pais.
Tenismanul Rafael Nadal, numărul unu mondial, i-a adus, de asemenea, un omagiu fostului sportiv decedat. "Seve este un model pentru toţi sportivii spanioli caee au avut şansa să îl întâlnească şi să joace golf cu el", a afirmat Nadal.
Ballesteros a fost operat în 14 octombrie 2008 de tumoare pe creier, iar două zile mai târziu de edem cerebral. El a fost supus unei a treia operaţii în 24 octombrie 2008, fiind operat ultima oară în decembrie 2008.
Severiano Ballesteros, câştigător a cinci turnee de Grand Slam, este considerat drept cel mai bun jucător european de golf din toate timpurile. El a câştigat de cinci ori Ryder Cup cu echipa Europei.
Suferind de dureri persistente la spate, el s-a retras din activitate în iulie 2007.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO