În urma recursului formulat de scuderia italiană, judecătorul Jacques Gondran de Robert a respins cererea echipei de Formula 1 de a suspenda punerea în aplicare a regulamentului pentru CM de Formula 1 din 2010, apreciind că, în calitate de membru al Consiliului Mondial de Automobilism, Ferrari ar fi putut să se folosească de dreptul de veto în cadrul şedinţelor acestui organ de deliberare al FIA.
Judecătorul Jacques Gondran de Robert a recunoscut faptul că Ferrari a votat împotriva modificărilor din regulament, în cadrul reuniunilor din 17 martie şi 29 aprilie 2009, de la sediul Consiliului Mondial de Automobilism, însă a menţionat că echipa italiană „nu a invocat şi nici exercitat în vreun fel dreptul de veto”.
Ferrari era susţinută în această iniţiativă de alte echipe de Formula 1, precum Renault, Toyota şi Red Bull, care au anunţat că dacă le va fi impus noul regulament vor părăsi Formula 1 începând din sezonul viitor.
O decizie favorabilă echipei Ferrari ar fi fost catastrofală pentru FIA, care speră să atragă, graţie acestui regulament, noi competitori în Formula 1 (Lola, USF1, Prodrive).
Săptămâna trecută, a avut loc o reuniune între FIA şi echipele de Formula 1 pentru a încerca să găsească o soluţie în ceea ce priveşte noul regulament, însă întâlnirea s-a soldat cu un eşec. „A fost o întâlnire amicală, însă echipele au decis să pună punct discuţiilor pentru a vedea dacă pot veni cu o propunere mai bună privind limitarea bugetului”, a declarat preşedintele FIA, Max Mosley.