Bănel Nicoliţă, în atenţia clubului SSC Napoli (presă)

Mijlocaşul Bănel Nicoliţă se află în atenţia clubului SSC Napoli, care caută un jucător liber de contract ce poate evolua în banda dreaptă, după accidentarea lui Lorenzo Insigne, a anunţat, luni, site-ul napolitoday.it.

Urmărește
211 afișări
Imaginea articolului Bănel Nicoliţă, în atenţia clubului SSC Napoli (presă)

Bănel Nicoliţă (Imagine: Constantin Vladescu/Mediafax Foto)

Nicoliţă, în vârstă de 29 de ani, este liber de contract după ce i s-a încheiat înţelegerea cu gruparea franceză AS Saint-Etienne. Conform sursei citate, Bănel Nicoliţă are avantajul că poate evolua pe ambele benzi şi o poate face şi în atac şi în apărare.

Site-ul napolitoday.it a mai scris că pe lista napoletanilor se mai află portughezul Simao Sabrosa (35 de ani), mexicanul Nery Castillo (30 de ani), polonezo-germanul Piotr Artur Trochowski (30 de ani) şi belgiano-marocanul Yassine El Ghanassy (24 de ani).

Atacantul echipei Napoli, Lorenzo Insigne, a suferit o ruptură la ligamentul încrucişat anterior al genunchiului drept şi urmează să fie indisponibil aproximativ patru luni. Insigne s-a accidentat în minutul 25 al meciului câştigat de Napoli, scor 1-0, cu Fiorentina, în etapa a XI-a a campionatului Italiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici