România se pregăteşte pentru EURO 2021: primul stadion va fi finalizat în două luni. Nu e Ghencea, aşa cum anticipa toată lumea

Publicat: 13 05. 2020, 18:21
Actualizat: 09 07. 2020, 22:35

This browser does not support the video element.

”Au mai rămas doar câteva zile până când România va ieşi din starea de urgenţă şi va întra în cea de alertă, însă aici, pe stadionul Arcul de Triumf, carantina nu s-a simţit, muncitorii au lucrat începând cu ora 7 dimineaţa până la ora 7 seara. 

Deşi lucrările la stadionul Ghencea sunt mai avansate, Ministrul Tineretului şi Sportului a anunţat că acest stadion, care va avea o capacitate de 8.000 de locuri va fi primul gata la sfârşitul lunii iulie”, transmite reporterul Mediafax, Mihaela Măncilă.

Arena va fi pusă la dispoziţia echipelor care vor participa la EURO, reprogramat pentru vara anului 2021. Noul stadion Arcul de Triumf nu va găzdui meciuri oficiale, dar se vor face antrenamente 

”Se lucrează, suntem în grafic. Toate stadioanele vor fi finalizate în acest an”, a precizat Ionuţ Stroe, ministrul Tineretului şi Sportului.

Preşedintele Federaţiei Române de Rugby, Alin Petrache, a declarat pentru sport.ro că nu a fost contactat de niciun club de fotbal din ţară pentru a închiria noua arenă. Acesta susţine că stadionul este unul de rugby şi nu ştie dacă vor intra şi alte sporturi pe Arcul de Triumf.