Barcelona a fost în control din minutul 7, după ce fundaşul Marcos Alonso a marcat cu o lovitură de cap. Însă, mulţumirea gazdelor şi o apărare fermă a lui Espanyol i-au oferit atacantului Joselu Mata şansa de a egala din penalty în minutul 73, după ce a fost faultat de Alonso în careu.
Meciul a devenit apoi unul tensionat. Arbitrul Miguel Mateu a arătat un al doilea cartonaş galben atât fundaşului Barcelonei Jordi Alba pentru proteste în minutul 78, cât şi lui Vinicius Souza de la Espanyol pentru fault asupra unui jucător al gazdelor în minutul 80, relatează AP.
Barcelona va încheia anul, după 15 etape, în fruntea clasamentului campionatului spaniol, în faţa lui Real Madrid, diferenţa fiind la goluri. Cele două rivale au câte 38 de puncte.
Înaintea meciului a fost ţinut un moment de reculegere în memoria marelui brazilian Pelé, care a încetat din viaţă joi.