Barcelona, răzvrătire împotriva La Liga. Catalanii nu merg la Adunarea Generală Extraordinară
„În cadrul Adunării Generale Extraordinare menţionate se află pe ordinea de zi chestiuni extrem de relevante privind modificarea Statutului şi a Regulamentului General al La Liga, care necesită o dezbatere prealabilă şi o analiză mai amplă şi mai participativă pentru a ajunge la cel mai bun consens pe care o reformă de o asemenea anvergură îl merită.”, spun cei de la Barca, explicând importanţa întâlnirii.
„Poziţia FC Barcelona a fost întotdeauna aceea de a ajunge la acorduri consensuale după ce a analizat problema în mod coerent şi respectând toate poziţiile.”, se mai spune în comunicatul în care se mai precizează că se consideră ca nefiind momentul potrivit pentru o deplasare în Dubai pentru un eveniment care ar putea avea loc la sediul LaLiga.
Ne arătăm încă o dată opoziţia faţă de orice formă de acţiune pe care o considerăm dăunătoare pentru drepturile şi interesele FC Barcelona. ”, spun catalanii în finalul comunicatului.