Barcelona se menţine la performanţe înalte, cu peste 100 de goluri pe sezon. În 16 ani, Messi a înscris 29% din goluri

  • Barcelona a realizat duminică un rezultat fără precedent în istoria fotbalului internaţional.
  • Echipa a ajuns la 16 sezoane consecutive în care a marcat cel puţin 100 de goluri pe sezon.
  • Această perioadă corespunde cu cea în care Messi a fost titular incontestabil al echipei.
Urmărește
186 afișări
Imaginea articolului Barcelona se menţine la performanţe înalte, cu peste 100 de goluri pe sezon. În 16 ani, Messi a înscris 29% din goluri

“El Barça” a atins această performanţă duminică, în La Liga, în cadrul meciului din deplasare cu Real Sociedad, în care a marcat de 6 ori, două din goluri fiind opera lui Messi. Cu aceste goluri catalanii au depăşit şi în acest sezon graniţa celor 100 de goluri marcate în toate competiţiile.

Barcelona duce astfel la 16 cifra sezoanelor consecutive în care a marcat peste 100 de goluri, în toate competiţiile, ultimul în care nu reuşise această performanţă fiind cel din 2004-2005. Atunci, Ronaldino & Co marcau doar 86 de goluri. De altfel, a fost şi ultimul sezon în care Messi nu a fost titular de drept, el fiind utilizat mai mult ca rezervă.

De îndată ce Messi a început să joace regulat, ştacheta a fost ridicată la 100 de goluri şi de atunci nu s-a mai coborât sub ea, această performanţă demonstrând influenţa extraordinară a unui singur jucător asupra performanţelor echipei sale.

Sezonul 2011 – 2012 a fost unul impresionant, numărul de goluri marcate fiind de 190.

Din cele 2291 de goluri înscrise de Barça în cei 16 ani, 662 au fost opera lui Messi, ceea ce reprezintă 29% din total.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici