Prima pagină » Sport » Alexandru Piţurcă: Am patru oferte clare

Alexandru Piţurcă: Am patru oferte clare

Atacantul echipei Pandurii târgu Jiu, Alexandru Piţurcă, a declarat, marţi, că are oferte de la formaţii din Grecia, Elveţia şi România.
Alexandru Piţurcă: Am patru oferte clare
14 iul. 2009, 20:39, Sport

"Într-adevăr sunt în discuţii cu mai multe echipe. Am patru oferte clare, deci am unde să merg în noul sezon. Am două oferte din România de la echipe bune, una din Elveţia, de la o echipă de locurile 4-5, şi una din Grecia. În câteva zile mă decid ce voi alege dar probabil că nu în ţară pentru că ofertele din străinătate sunt foarte clare şi atrăgătoare", a declarat Piţurcă.

Atacantul spune că pentru el Pandurii este deja un subiect închis: "Echipa Pandurii m-a ajutat foarte mult în carieră. Nu pot spune că a fost o rampă de lansare pentru că de acolo nu am ajuns la Juventus sau Internazionale Milano. Dar în cariera mea de până acum, Pandurii înseamnă mult. Dacă doream să rămân acolo aş fi putut rămâne fără probleme. Dar, am considerat că aşa e cel mai bine, iar preşedintele s-a ţinut de cuvânt şi m-a lăsat să plec liber de contract, de fapt aşa cum am şi venit".

Cel mai mare regret al atacantului care a jucat doi ani pentru Pandurii este că nu a reuşit să înscrie în returul sezonului trecut: "Am mare regret că n-am reuşit să fac mai multe în retur şi n-am înscris. Am avut şi acea accidentare din etapa a doua, şi de acolo s-a cam rupt firul. Acum, asta este, rămân cu regretul că m-am despărţit de un grup extraordinar. Chiar dacă s-au vorbit multe, să ştiţi că vestiarul era unit, iar băieţii sunt cu adevărat o familie".

Piţurcă a solicitat conducerii grupării Pandurii să îl lase să plece liber de contract cu două săptămâni în urmă, el primind acordul clubului pentru a-şi căuta o echipă.