Băsescu: Dacă nu era intervenţia DNA, Urziceniul nu era campionă niciodată
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că se îndoieşte că echipa de fotbal din Urziceni ar fi putut deveni campionă "dacă o instituţie a statului n-ar fi fost curioasă să vadă ce-i cu arbitrajele".
Băsescu: Dacă nu era intervenţia DNA, Urziceniul nu era campionă niciodată (Imagine: Constantin Vlădescu/Mediafax Foto)
"Eu vă spun ca un om care se uită mult la sport: Dacă nu era intervenţia DNA-ului, Urziceniul nu era campionă niciodată. Este părerea mea, de microbist. După părerea mea, dacă nu se interfera pe un incident, habar nu am, nici nu ştiu cine sunt domnii care sunt chemaţi, mai ştiu nişte nume de arbitri dintre ei, pe unii dintre ei i-am şi respectat ca şi arbitri şi îmi pare rău că sunt în situaţia asta. Mă îndoiesc că Urziceniul ar fi fost campionă dacă o instituţie a statului n-ar fi fost curioasă să vadă ce-i cu arbitrajele", a spus Băsescu, marţi, la B1TV.
El a calificat drept "minciuni ordinare" acuzele potrivit cărora şeful statului a ordonat arestarea lui George Becali şi anchetarea arbitrilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO