Sportul Studenţesc – FC Braşov, scor 2-1, în Liga I

Publicat: 11 03. 2012, 17:00
Actualizat: 08 11. 2012, 03:14

Golurile au fost marcate de V. Lazăr ’34 şi L. Dobre ’61 pentru Sportul, respectiv Ilijoski ’17 pentru FC Braşov.

0-1: Ilijoski a deschis scorul cu un şut din interiorul careului, după o centrare a lui Nuno Viveiros.

1-1: Valentin Lazăr a egalat cu un şut din şase metri, pe sub portarul Felgueiras.

2-1: Dobre a stabilit scorul final al partidei, cu un lob de la aproximativ 20 de metri.

Echipa Sportul a rămas în inferioritate numerică, în minutul 66, când a fost eliminat Farmache după ce a primit al doilea cartonaş galben.

Sportul Studenţesc: C. Lungu – Beţa, Cioranu, Patriche (Lung ’28), Farmache – A. Lungu (Ghinga ’79), Novac, Ferfelea, V. Lazăr, Nistor (Şerban ’69) – L. Dobre. Antrenor: Daniel Isăilă.

FC Braşov: Felgueiras – Ciupe (Mateiu ’46), Machado (Hadnagy ’70), L. Munteanu, Cr. Ionescu – Nuno Viveiros, Pinto, Distefano – Buga (Moutinho ’52), Udoji – Ilijoski. Antrenor: Marius Şumudică.

Cartonaşe galbene: Farmache ’29, ’66, Novac ’36, C. Lungu ’90, Ghinga ’90+2 / Ilijoski ’80, Moutinho ’82.

Cartonaş roşu: Farmache ’66.

Meciul a fost arbitrat de o brigadă condusă la centru de Marius Bocăneală.