Glinţă s-a impus la proba sa favorită, 100 de metri spate, în 53,32 secunde, nou record naţional al probei. Anteriorul timp de referinţă îi aparţinea tot sportivului născut în Piteşti, 53,34, şi fusese stabilit la Jocurile Olimpice de la Rio. Conform tabelei FINA, rezultatul i-a fost echivalat cu 919 puncte, cel mai mai consistent de la Internaţionale. Drept urmare, Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern (preşedinte, Camelia Potec) i-a oferit premiul cel mare, de 4000 de euro.
Podiumul celor mai bune rezultate a fost completat de lituanianul Rapsys Danas 2000 de euro (914 puncte / 400 de metri liber) şi de Daniel Martin 1000 de euro (România – SCM Bacău / 898 puncte la 100 de metri spate – 53,74 secunde).
Robert Glinţă a obţinut două medalii de aur la Internaţionale, în afara probei de o sută de metri spate, el impunându-se şi la 50 de metri spate (25,13).
O evoluţie foarte bună a avut şi Daniel Martin. Băcăuanul născut în anul 2000 a stabilit noi recorduri naţionale de juniori la 50 de metri spate (25,38 / locul 2 seniori, locul 1 juniori), 100 metri spate (53,74 / locul 2 seniori, locul 1 juniori), dar şi la 100 de metri fluture (52,94 / locul 1 la seniori şi la juniori).