- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (29.03.2009, 12:44)
- Cristian Fierbinteanu , Cristian Fierbinteanu ,
Băsescu: I-am explicat lui Tadic că nu ne calificăm dacă pierdem, dar nu m-a înţeles
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, râzând, că a încercat să îi explice preşedintelui sârb, cu care a vizionat partida de fotbal România-Serbia disputată sâmbătă, că naţionala României nu se mai poate califica la Mondiale dacă piede, însă Boris Tadic nu l-a înţeles.
Şeful statului a participat, duminică, la Congresul federaţiei Publisind, a sindicatelor funcţionarilor publici. Întrebat de un reprezentant al Publisind, aflat în prezidiul congresului, ce i-a spus preşedintele Serbiei după meciul de sâmbătă de la Constanţa, Băsescu a răspuns, râzând, că o să facă o glumă, iar Boris Tadic, cu care este foarte bun prieten, nu se va supăra: "Nu i-am mai spus eu nimic după meci".
"Ne-au bătut, i-am explicat că noi nu ne mai calificăm dacă pierdem, iar ei se pot califica, dar nu m-a înţeles", a adăugat, râzând, Traian Băsescu.
Cei prezenţi au izbucnit în râs şi în aplauze la afirmaţiile preşedintelui.
Reprezentativa Serbiei a învins, sâmbătă seară, la Constanţa, cu scorul de 3-2, naţionala României, într-un meci din grupa a 7-a de calificare la Cupa Mondială din 2010.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22687868/1/inghetata-angelick.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/img-1-1739201507.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/iohannis-1739218195.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=8968247&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe