Prima pagină » Sport » Florin Costea a fost operat la genunchiul stâng

Florin Costea a fost operat la genunchiul stâng

Atacantul Universitaţii Craiova, Florin Costea, care s-a accidentat în jocul cu Poli Iaşi şi a fost diagnosticat cu ruptură a ligamentelor încrucişate şi colaterale la genunchiul stâng, a fost supus, vineri, unei intervenţi chirurgicale la spitalul Sf. Ioan din Bucureşti, la doctorul Doru Filipescu.
Florin Costea a fost operat la genunchiul stâng
26 mart. 2010, 15:10, Sport

„A durat ceva mai mult decât de obicei pentru că a fost puţin mai complicat, a trebuit să cureţe şi în zona meniscului, ligamentul colateral era pe jumătate rupt, însă totul a decurs bine şi acum piciorul este ca nou. Sperăm să poată începe cât mai repede recuperarea şi să fie apt într-un timp mai scurt decât ne aşteptăm”, a declarat tema managerul Universităţii Craiova, Silvian Cristescu.

Costea a fost operat de acelaşi medic la care în martie 2006 a suferit o intervenţie chirurgicală pentru acelaşi tip de leziune suferită la piciorul drept, iar perioada de indisponibilitate a fost în acel caz de şase luni.

Florin Costea a efectuat, marţi, testele medical la spitalul Sf. Ioan din Bucureşti, perioada estimată de indisponibilitate în aceast caz fiind de opt luni. Costea a fost însoţit de directorul sportiv al echipei oltene, Silvian Cristescu, iar la finalul testelor medicale atacantul Universităţii Craiova a plecat spre Râmnicu Vâlcea.

Echipa Universitatea Craiova a învins, duminică, la Drobeta Turnu-Severin, formaţia Politehnica Iaşi, scor 2-1 (0-0), într-un meci din cadrul etapei a XXIII-a a Ligii I. În minutul 43, Florin Costea a părăsit terenul, accidentat, după ce a suferit o entorsă la genunchiul stâng, în urma unui atac al portarului Brăneţ, în careul ieşenilor.