Băsescu va fi în tribună la meciul România – Franţa
Meciul cu Franţa este primul disputat de naţionala României la ediţia din acest an a Campionatului European de Fotbal.
De altfel, preşedintele Băsescu a anunţat încă din 28 mai că va participa la primul meci al României de la Campionatul European, cel cu echipa Franţei, pronosticând victoria "tricolorilor" cu 1-0.
Întrebat atunci ce rezultate crede că va avea România la Campionatul European, şeful statului a răspuns că România va bate Franţa cu 1-0 şi va face egal atât cu Olanda, cât şi cu Italia.
El a declarat de asemenea că celelalte meciuri ale României le va vedea la televizor.
Meciul România – Franţa se va disputa, luni, la ora 19.00, pe stadionul Letzingrund din Zurich, în grupa C de la Euro-2008, din care mai fac parte Italia şi Olanda.
Preşedintele Băsescu va pleca luni după-amiază, la Zurich, urmând să revină în ţară în cursul nopţii.
Reprezentativa României va evolua în grupa C la turneul final al Campionatului European din 2008, alături de selecţionatele Olandei, Franţei şi Italiei, conform tragerii la sorţi de la Lucerna.