Buduru: Am primit confirmarea de plată
"Da, am primit confirmarea plăţii de 250.000 de euro făcute de Pandurii Târgu Jiu şi meciul de duminică se va disputa. Nu mai există niciun fel de problemă deocamdată", a declarat Buduru.
Comisia pentru Statutul Jucătorului a decis, miercuri, că partida Dinamo – Pandurii, din etapa a XVIII-a a Ligii I, va fi programată doar în cazul în care gruparea gorjeană achită datoria de 250.000 de euro faţă de clubul bucureştean, reprezentând prima tranşă suma de transfer a mijlocaşului Ilie Iordache.
Ilie Iordache este subiectul unui litigiu între Pandurii Târgu Jiu şi Dinamo, gruparea gorjeană având de plătit bucureştenilor 500.000 de euro plus TVA pentru transferul jucătorului.
Partida Dinamo Bucureşti – Pandurii Târgu Jiu este programată duminică, de la ora 20.30.
Citeşte şi:
Pandurii, obligată să plătească prima tranşă din transferul lui Iordache