În afara discuţiilor privind meciurile din preliminariile Campionatului European, cei doi au discutat şi despre dezvoltarea infrastructurii la nivel juvenil, informează frf.ro.
„Cei doi preşedinţi au căzut de acord că incidentele ce au avut loc la ultima întâlnire România – Ungaria nu trebuie să se mai repete, tocmai de aceea federaţiile vor coopera în aşa fel încât partidele din calificările pentru Euro 2016 să se desfăşoare sub spiritul fair-play-ului şi în cele mai bune condiţii şi să reprezinte astfel un model pentru evenimentele sportive şi de orice altă natură organizate în viitor la nivelul celor două ţări„, se arată în comunicatul FRF.
România va întâlni, la 11 octombrie, pe teren propriu, cu începere de la ora 19.00, reprezentativa Ungariei în preliminariile Campionatului European din 2016. Returul va avea loc la 4 septembrie 2015, cu începere de la ora 21.45.