Gandul
"Timişoara şi-a primit punctele şi este exact la ce ne aşteptam. Cred că Timişoara şi-a meritat totuşi soarta şi n-a luat campionatul pentru că au făcut numai jocuri care nu au fost tocmai curate prin unele declaraţii prin care încercau să ne adoarmă. Ne spuneau că vor să îi transfere pe Varga şi Bălan, însă nu a ţinut cu noi. Dacă îşi vedeau de treaba lor, acum ar fost campioni", a spus Petrescu.
Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a anunţat, joi, că FC Timişoara va primi înapoi cele şase puncte cu care fusese penalizată, iar echipa bănăţeană va putea astfel participa în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, urcând pe poziţia a doua în clasamentul Ligii I, în locul formaţiei Dinamo.