Becali: Dacă Ricardo juca altceva, probabil ar fi fost trei puncte pentru noi
Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, luni seară, că echipa antrenată de Marius Lăcătuş s-ar fi putut impune în derbiul cu Rapid, scor 0-0, din etapa a XIV-a a Ligii I, dacă mijlocaşul Ricardo Gomes ar fi avut o altă evoluţie.
Becali: Dacă Ricardo juca altceva, probabil ar fi fost trei puncte pentru noi (Imagine: Razvan Lupica/Mediafax Foto)
"Au jucat foarte bine tactic. La bara lui Surdu, chiar am strigat gol înainte de a da. M-am gândit că nu poate rata. Nu am de ce să mă supăr pentru că ăsta este Surdu. Nu sunt supărat pe Surdu. Singurul jucător la care mă aşteptam să facă diferenţa şi n-a făcut-o a fost Ricardo. Dacă Ricardo juca altceva probabil acum ar fi fost trei puncte pentru noi. Până la urmă sunt mulţumit că n-am ce face. Dacă ai două bare eşti mulţumit? În a doua repriză s-a văzut diferenţa de valoare în jocul echipei", a spus Becali la Gsp TV.
Gigi Becali a precizat că i-a fost teamă în primele minute de joc. "Mi-a fost frică la început, în prima jumătate de oră, dar pe măsură ce trecea timpul mi-a trecut. În ultimele 20 de minute n-am mai avut niciun fel de teamă", a adăugat el, menţionând că arbitrajul a fost impecabil.
Echipele Rapid Bucureşti şi Steaua Bucureşti au terminat la egalitate, luni, scor 0-0, în derbiul etapei a XIV-a a Ligii I, disputat pe stadionul "Giuleşti - Valentin Stănescu". Steaua a ratat două ocazii importante în repriza a doua, prin Tănase şi Surdu, care au trimis mingea în bară, în minutele 55 şi 66.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO