"CFR-ul niciodată nu vreau să ia campionatul. Ăia niciodată să nu ia. În rest, Steaua sau oricine, numai CFR-ul să nu câştige. Orice s-ar întâmpla, CFR să nu câştige. Paszkany a făcut multe nenorociri şi toate belelele pe care le am sunt din cauza lui, cu Morar şi cu Ţuluş cu care el este prieten, el îi comandă, el e şeful lor. Ţuluş şi cu Morar sunt sclavii lui Paszkany, ştiu eu sigur. Sunt sclavi din ăia cu «sărut-mâna şefu’». Mai ales Ţuluş, mai îi dă două pahare de whisky, îi pupă mâinile lui Paszkany", consideră Becali.
El a anunţat că a făcut un pariu cu vărul său Ioan Becali, că, dacă Steaua va ajunge pe primul loc în Liga I până de Paşte, fostul impresar va merge în fiecare duminică la biserică timp de un an. "Mai sunt cinci etape. Am pus pariu cu Giovanni, dacă vin până de Paşte pe locul întâi, el e obligat, la ora 11.00, în fiecare duminică, să fie pregătit, îmbrăcat frumos, la cravată, la costum, pentru biserică, un an de zile. Cea mai mare realizare, îl aduc pe Giovanni un an de zile la biserică", a mai spus Becali.