„De mâine cred că o să fie jucătorul Stelei. De mâine va fi oficial al Stelei.Va veni din vară, suma e de 1.400.000 de euro pentru 60 la sută. Salariul lui nu va depăşi pragul de la Steaua. Şi pe Florin Costea am vrut să-l iau, dar nu a vrut să-l dea Mititelu, şi din cauza suporterilor”, a spus, joi, Becali.
El a precizat că a primit referinţe foarte bune despre Mihai Costea de la un fost antrenor al acestuia. „Am vorbit cu un antrenor care l-a pregătit pe Mihai Costea. Mi-a zis că e un jucător foarte bun, loveşte mingea cu ambele picioare, trage la poartă din orice poziţie. Sunt sigur că într-un an la Steaua, un an jumate, va exploda. N-a fost greu să-l conving să vină la Steaua, voia de mult să vină”, a mai spus finanţatorul.
Gigi Becali a menţionat că Mititelu a acceptat transferul lui Costea pentru că avea nevoie de bani. „Eu vorbesc zilnic cu Mititelu. Transferul lui Costea a fost pentru că avea nevoie de bani, dar şi ca o reparaţie morală, că am luat ţeapă cu Andrei Ionescu. A zis că îl doare sufletul că trebuie să-l dea pe Mihai Costea”, a adăugat el.
Finanţatorul stelist a anunţat că va mai achiziţiona încă trei jucători de atac pentru sezonul viitor. „O să mai luăm un atacant puternic, de careu, şi probabil unul sau doi mijlocaşi, depinde. Dacă îl aduce Cârţu pe Tănase în centru, e mai uşor să aduc mijlocaşi de bandă. M-am hotărât să achiziţionez aceşti jucători pentru că nu mai suport umilinţa. Şi singura soluţie e să iau ce e mai bun din ţară”, a concluzionat Gigi Becali.