Becali despre Prunea: Era ca un comandant mafiot
Finanţatorul stelist Gigi Becali l-a caracterizat pe directorul de relaţii internaţionale din cadrul FRF, Florin Prunea, drept un "comandant mafiot".
Becali despre Prunea: Era ca un comandant mafiot (Imagine: Mediafax Foto)
"El era ca un comandant mafiot. Dacă Prunea nu era responsabil cu arbitri, atunci de ce a vorbit cu ei? Prunea m-a dat în judecată la Ligă, la comisii, eu ştiu mai multe, dar nu vreau să vorbesc. Dar eu ştiu sigur că suna şi le spunea «Băi, ai grijă ce faci, pentru că eu sunt cu Cristi aici, deci ai grijă cum aplici legea", a declarat Gigi Becali la Gsp Tv.
Vicepreşedintele autosuspendat al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Marcel Lică, şi arbitrii Marcel Savaniu şi Sorin Corpodean au fost aduşi, joi, pentru a doua oară în cursul zilei, la Tribunalul Argeş, unde va fi judecată propunerea procurorilor DNA Piteşti de arestare preventivă a celor trei.
Tribunalul Argeş a hotărât, în urmă cu peste o săptămână, arestarea preventivă, pentru 29 de zile, a lui Cornel Penescu, a lui Gheorghe Constantin, a lui Liviu Făcăleaţă şi a lui Cristian Libertatu. Cornel Penescu şi directorul general al hypermarketului PIC, patronat de Penescu, Liviu Făcăleaţă, sunt acuzaţi de dare de mită, iar Gheorghe Constantin şi Cristian Libertatu de luare de mită.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO