Prima pagină » Sport » Becali, după Steaua – Manchester City 0-5: Parcă se juca şoarecele cu pisica, asta e diferenţa

Becali, după Steaua – Manchester City 0-5: Parcă se juca şoarecele cu pisica, asta e diferenţa

George Becali, finanţatorul echipei Steaua Bucureşti, a declarat după înfrângerea, scor 0-5, cu Manchester City, din play-off-ul Ligii Campionilor că abia acum a realizat diferenţa foarte mare de valoare care există între cele două formaţii.
Becali, după Steaua - Manchester City 0-5: Parcă se juca şoarecele cu pisica, asta e diferenţa
Iulian Coşuleţu
17 aug. 2016, 00:01, Sport

„Parcă se juca şoarecele cu pisica, asta e diferenţa. Mie nu-mi place să fiu la coadă, dar trebuie să accept situaţia. Nu am ce face. Milioanele, milardele fac diferenţa. Fotbalul nu mai e ca înainte. Acum joacă miliardele. E altceva. De aceea costă ei 70 de miliarde de euro. Ziceam că nu contează, dar mi-am dat seama. Acum nu mai ai niciun chef. Nu ai cum să ajungi niciodată la nivelul lor. Mai la coadă noi, cu alte cuvinte, iar mie nu-mi place. E umilinţă…Asta e”, a declarat George Becali la finalul partidei câştigate de Manchester City.

Sergio Aguero, cu un hatrick, Nolito şi David Silva au marcat golurile echipei antrenate de Pep Guardiola. De asemenea, atacantul argentinian a ratat şi două lovituri de departajare.

Meciul retur dintre Steaua şi Manchester City se va disputa, miercuri, 24 august, de la ora 21:45.