Becali: Mai aveam 27% acţiuni la Steaua şi le-am vândut către cumnată-meu

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali a declarat, joi, că a vândut procentul de 27 la sută din acţiunile pe care le deţinea la gruparea din Bulevardul Ghencea către cumnatul său şi că, în momentul de faţă, nu mai poate fi sancţionat în niciun fel de către Comisia de Disciplină a LPF.

Urmărește
490 afișări
Imaginea articolului Becali: Mai aveam 27% acţiuni la Steaua şi le-am vândut către cumnată-meu

Becali: Mai aveam 27% acţiuni la Steaua şi le-am vândut către cumnată-meu (Imagine:Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Becali: Eu nu mai am niciun fel de legătură cu Steaua, nici finanţare, nici sponsorizare

"Această amendă pe care mi-o dă această adunătură, pentru că nu pot să-i zic comisie, o s-o plătească soacră-mea, pentru că are o pensie mare şi a luat şi nişte bani că a fost deportată. Şi a luat 30 sau 40 de mii de euro şi i-am zis să o plătească ea. Ei spun acolo finanţator şi sponsor. Puteţi verifica, nu am nicio acţiune la clubul Steaua, nu am mai finanţat clubul Steaua şi nu l-am mai sponsorizat de aproximativ trei luni de zile. Şi nu se poate spune că am antedatat, pentru că există o cesiune, din data de 20 ianuarie 2010, când am cesionat toate acţiunile mele. Ca să vedeţi că e adevărat, la 23 februarie a fost înregistrat la Registrul Comerţului. Eu nu mai am nicio acţiune pentru că eu am prevăzut că vor fi nişte probleme în fotbal şi am zis că vreau să-mi văd de activitatea mea de europarlamentar. În momentul în care m-au arestat am luat nişte hotărâri pentrucă am zis că în România e posibil orice. Eu nu mai am niciun fel de legătură cu Steaua, nici finanţare, nici sponsorizare. Toate declaraţiile pe care le-am făcut au fost ca iubitor al Stelei", a declarat Becali.

Becali: Au venit nişte acţionari capabili, cu bani

Fostul acţionar al grupării steliste susţine că în momentul actual cinci persoane deţin acţiuni la FC Steaua: "Acţionarii nu vor să iasă în faţă, exact ca Mitică Bucşaru. Au venit nişte acţionari capabili, cu bani. Tot în familie sunt, dar acum fiecare cu familia lui. Acum cumnatul meu are averea lui, ce mă bag eu peste el? I-am vândut şi m-am certat cu el, nu mai vorbesc cu el. Am vândut la preţ oficial, cât este acţiunea nominală. Adică vreo 200 de mii de euro. Eu am vrut să vând şi cu un euro. Ei l-au cumpărat cu 200.000 dar îmi este dator mie, 20 de milioane, că au luat clubul cu datorie de 20 de milioane. Am pierdut vreo 35-40 de milioane, dar nu contează, nu-mi pare rău. Steaua va fi mai puternică de acum încolo, cumnatul meu este mult mai puternic decât mine. Şi nepoţii mei la fel, sunt mult mai bogaţi ca mine. Eu nu mai am bani, ei pot mai mult decât mine. Sunt cinci acţionari. Eu am vândut ce acţiuni mai aveam eu, 27 la sută. Le-am vândut către cumnată-meu. M-am certat cu ei şi am zis să împărţim averile, aşa cum a lăsat tata. Sunt certat cu toată lumea. Şi unu a zis «eu vreau acţiunile de la Steaua». Eu am dat acţiunile lui cumnată-meu, de fapt către soră-mea, cum ar veni. Acţionari mai sunt nepoată-mea, fata lui soră-mea, toţi s-au coalizat împotriva mea şi le-am dat lor tot".

Becali spune că nu va plăti amenda

Gigi Becali spune că nu va plăti amenda de 150.000 de lei cu care a fost sancţionat de către Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal. "Să se ducă la instanţa civilă să vadă de unde îmi iau mie banii domnul Neagu din ciment şi domnul Gâtejan, din gâtlej. Sau, dacă sunt de acord, soacră-mea sau tata. Am fost pe la tata pe la cimitir şi am vorbit cu el să vină să le dea banii. E o senzaţuie de lehamite, nu credeam să existe atâta mizerie. Acum mi-au mai trimsi încă o hârtie la club, s-a autosesizat Vali Alexandru, că de ce am zis că Mitică influenţează comisiile. Vor să-mi dea încă o amendă acum. Câte amenzi vor să-i dea lu' soacră-mea? Că aia nu poate să le plătească pe toate. Trebuie să-i mai dea şi lui socră-meu, Dumnezeu să-l ierte, că nu mai e. Sau mama, că şi mama are pensie de deportat. O să vorbesc cu ea să o plătească. Ei fac presiune acum în stil mafiotic, cine e împotriva mea îl ard. Acum vor să-l suspende pe Becali, dar eu nu mai sunt oficial al Stelei şi nici amenzi nu am de ce să plătesc pentru că nu poate să-l ia pe unu de pe stradă, deşi Mitică Dragomir ar fi capabil", a mai spus Becali.

Becali: Mitică a dovedit că are bărbăţie, că e bărbat, că e şmecher, că are tupeu şi obrăznicie

"Ei au vrut să nu fiu eu prezent la Adunarea Generală şi au reuşit. Nu ai ce să faci. Asta este România, nu ai ce face. M-a dovedit, jos pălăria şi gata. Mai poţi să zici ceva? Eu zic jos pălăria nea Mitică. Nu pe mine m-a dovedit. Mitică a dovedit că are bărbăţie, că e bărbat, că e şmecher, că are tupeu şi obrăznicie. Cu asta a câştigat. A instaurat un sistem care nu-i iese din cuvânt. Zilele astea am văzut multă găinăreală. Din 18 cluburi, cu 12 am vorbit cu ei şi mi-au promis «dom'le ăl dăm afară, cutare, cutare» şi când să semneze la convocator au zis «da dom'le». Votează, dar le e frică să semneze. E posibil aşa ceva, 14 inşi să voteze să-l dea afară dar nu semnează. Singurul bărbat adevărat a fost Bucşaru şi unul la care nu mă aşteptam, Pinalti. E posibil aşa ceva? Papagali, asta sunt. Mie nu au ce să-mi facă, pentru că eu nu mai sunt acţionar. M-am retras ca să nu afecteze clubul. Cu Mitică Dragomir nu se poate lupta nimeni. Cu o persoană care nu respectă legile lui Dumnezeu, legile omeneşti şi legile golăniei, nu ai ce să faci. Şi ţine sabia puterii, pentru că noi i-am dat-o. M-a dovedit Mitică", a mai spus Becali, referitor la acţiunea sa de strângere de semnături pentru convocarea Adunării Generale a Ligii Profesioniste de Fotbal, cu scopul de a-l înlocui pe preşedintele Dumitru Dragomir.

Fostul acţionar al FC Steaua a mai spus, în glumă, că a vândut acţiunile deţinute pentru a se împăca cu suporterii: "Am făcut toate astea ca să mă împac cu suporterii. Nu au zis ei «Vinde, pleacă, mori»? Am vândut, am plecat de la Ghencea, după meci am venit aici, de murit o să mor dar la 102 ani. Le promit".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici