Prima pagină » Sport » Becali i-a salutat de rămas-bun pe ziarişti cu câte o „castană”

Becali i-a salutat de rămas-bun pe ziarişti cu câte o „castană”

Finanţatorul stelist Gigi Becali i-a salutat de rămas-bun pe ziariştii prezenţi, joi, la conferinţa de presă organizată la Palat cu câte o "castană".
Becali i-a salutat de rămas-bun pe ziarişti cu câte o
04 sept. 2008, 17:06, Sport

"Uite la ăsta sună a gol, ca la Dumitrescu", a spus Becali, râzând la finalul conferinţei de presă.

Becali a declarat, joi, că procurorii DNA Claudiu Dumitrescu şi Lucian Papici, care instrumentează "cazul valiza", sunt incompetenţi, fraieri şi tâmpiţi.

"Mi se rupe «p puncte puncte de DNA». Pentru că aşa este. Dar de ce spun asta? Pentru că ştiu că mă apără justiţia, care este competentă. Păi mai aveam eu curaj să spun că mi se rupe de DNA dacă nu aveam încredere în justiţie? Mi se rupe puncte puncte de DNA pentru că aşa e. Umblă pe la Cluj după cai verzi pe pereţi. Sunt incompetenţi. O premiere nu poate fi niciodată corupţie. Dar dacă nu au cap… Uite (şi îşi loveşte capul cu putere) vezi cum sună? La mine bîp-bîp, la ei sună a gol. Dacă baţi în capul lui Dumitrescu, aşa sună, a gaură. Nu are nimic în cap. Şi al lui Papici ăla, procurorul Papici. Sunt doi procurori, Dumitrescu şi Papici. Dacă baţi în capul lor aşa, «Pac!», sună a gol. La mine sună a plin. Aşa e", a spus Becali.

La finalul conferinţei de presă a mai exemplificat încă o dată sunetul scos de capul lovit cu putere de degetele sale, de această dată folosind şi captele unor jurnalişti prezenţi în sală.