Becali: Mutu avea nevoie de bani pentru "marfă"

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a continuat, luni, să-l atace pe fotbalistul Adrian Mutu, spunând că atacantul Fiorentinei a folosit banii banii împrumutaţi de la el pentru a-şi procura "marfă".

Urmărește
17 afișări
Imaginea articolului Becali: Mutu avea nevoie de bani pentru "marfă"

Becali: Mutu avea nevoie de bani pentru "marfă"

După tragerea la sorţi a Ligii Campionilor, în urma căreia Steaua a căzut în aceeaşi grupă cu Fiorentina, Becali l-a atacat în mai multe rânduri pe Mutu, despre care afirmă că îi datorează 75.000 de euro de cinci ani. Becali a declarat că îi va cere banii familiei lui Mutu dacă nu îi primeşte de la el şi l-a avertizat pe fotbalist să nu calce în Ghencea la meciul din Liga Campionilor dacă nu îi achită datoria. Mai mult, patronul Stelei l-a blestemat pe Mutu să se accidenteze dacă nu plăteşte.

Luni, Becali şi-a continuat "tirul" asupra lui Mutu, spunând, la Sport.ro, înainte de meciul Steaua - Pandurii, că acesta avea nevoie de bani pentru "marfă", termen folosit, în lumea interlopă, pentru droguri, aluzie la faptul că jucătorul a fost suspendat, în 2004, pentru consum de cocaină. "Băiatu' ăsta este aşa de obraznic şi de nesimţit că nu pot să suport! Aş vrea să-şi rupă o mână ca să se înveţe minte. N-aş vrea să şi-o rupă ca să-şi facă rău, ci ca să-şi aducă aminte că trebuie să dea banii pe care i-a luat acum cinci ani. Că atunci avea nevoie de marfă. Atunci avea nevoie, era disperat de bani!", a spus Becali.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici