Becali nu l-a putut vizita pe Cornel Penescu pentru că nu avea buletinul
Cornel Penescu a fost vizitat în Penitenciarul Colibaşi, unde se află în arest preventiv, de Florentin Scaleţchi, preşedintele unei organizaţii pentru drepturile omului, condamnat pentru corupţie, iar Gigi Becali, programat şi el să intre la Penescu, a renunţat neavând la el actele de identitate.
Becali nu l-a putut vizita pe Cornel Penescu pentru că nu avea buletinul (Imagine: Mediafax Foto)
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), instituţia a primit, joi, o solicitare din partea Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO) prin care instituţiei i se cerea să permită accesul în Penitenciarul Colibaşi pentru Florentin Scaleţchi şi George Becali, "în calitate de reprezentanţi ai acestei organizaţii neguvernamentale".
ANP arată că în solicitare se preciza că scopul vizitei îl constituie "modul în care sunt asigurate şi respectate drepturile fundamentale ale omului, aşa cum sunt ele stipulate în Carta ONU, în condiţiile concrete ale executării pedepselor privative de libertate, precum şi identificare şi analizarea acestui caz concret de eventuale încălcări şi ilegalităţi în dosarul penal regimentat de DNA pe numele învinuitului Penescu Cornel Gheorghe".
Instituţia informează că, în jurul orelor 14.45, directorul general al ANP, Ioan Băla, a aprobat accesul celor doi în Penitenciarul Colibaşi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Scaleţchi a şi intrat pentru a-l vizita pe Penescu, însă Becali "a renunţat la posibilitatea legală de a-l vizita pe numitul Penescu Cornel Gheorghe, declarând, anterior primirii aprobării de acces, agenţilor din postul control că nu are asupra sa actele de identitate şi între timp părăsind zona din apropierea Penitenciarului Colibaşi".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO