Dacă vor învinge echipe importante din campionat, fotbaliştii Daciei Mioveni vor avea prime mai mari. Pentru orice remiză, jucătorii vor încasa câte 400 de euro, indiferent dacă meciul s-a disputat pe teren propriu sau în deplasare.
Preşedintele clubului din Mioveni, Ion Tuţală, a declarat că Dacia crede în şansele sale la meciul cu Rapid, din prima etapă a Ligii I. "Nu suntem dinainte învinşi. Ba mai mult, sperăm şi credem în şansele noastre. Atuul nostru este dorinţa de victorie şi ambiţia de a obţine un rezultat bun. Suntem o echipă mică, dar cu ambiţii şi sete de rezultate bune în fotbalul românesc. Meciul cu Rapid este foarte important pentru că vrem să debutăm cu dreptul în Liga I. În plus, Rapidul este o echipă de top, valoroasă dar nu invincibilă. De aceea vrem să oferim jucătorilor o primă substanţială pentru a-i mobiliza la maximum", a spus Tuţală.
Ion Tuţală le-a atras atenţia jucătorilor nou veniţi la Dacia Mioveni că trebuie să se implice total. "Vreau să le atrag atenţia noilor veniţi, chiar dacă au contractele semnate putem renunţa la ei dacă nu se pregătesc şi nu evoluează cu sufletul şi dăruire pentru echipă. Vreau ca acest să fie un semnal de alarmă pentru unii jucători", a afirmat Tuţală, care nu a dorit să nominalizeze pe nimeni.