Prima pagină » Sport » Begu şi Mergea joacă sâmbătă la Australian Open, la dublu feminin, respectiv dublu mixt

Begu şi Mergea joacă sâmbătă la Australian Open, la dublu feminin, respectiv dublu mixt

Sportivii Irina-Camelia Begu şi Florin Mergea vor juca, sâmbătă, la Australian Open, în turul doi la dublu feminin, respectiv în prima rundă la dublu mixt, conform programului anunţat pe site-ul oficial al competiţiei.
Begu şi Mergea joacă sâmbătă la Australian Open, la dublu feminin, respectiv dublu mixt
Leila Bolat
23 ian. 2015, 10:49, Sport

Perechea Irina-Camelia Begu/Lara Arruabarrena (România/Spania) va întâlni în turul secund al probei de dublu feminin, în al doilea meci de pe terenul 6, după ora 03.30, cuplul Yung-Jan Chan/Jie Zheng (Taiwan/China), cap de serie numărul 14.

În primul tur la dublu mixt, Florin Mergea şi olandeza Michaella Krajicek vor întâlni, în ultimul meci de pe terenul 7, după ora 06.30, perechea Elina Svitolina/Raven Klaasen (Ucraina/Africa de Sud).