Bellu: Izbaşa va fi aptă pentru Europene

Antrenorul coordonator al lotului olimpic feminin Octavian Bellu a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că gimnasta Sandra Izbaşa, accidentată luna trecută la genunchi, a făcut progrese în recuperare şi va fi aptă de Campionatele Europene.

Urmărește
229 afișări
Imaginea articolului Bellu: Izbaşa va fi aptă pentru Europene

Sandra Izbaşa (Imagine: Mediafax Foto=

"Sandra este încă în recuperare, dar participă la antrenamente, cu progrese foarte bune. Dacă va menţine acest ritm de progres, nu are cum să nu fie aptă de Europene, chiar înainte cu o perioadă semnificativă. O lăsăm să facă paşii firesc spre recuperarea completă, iar în acest moment lucrează bine. Mai sunt două luni până la Europene, nu trebuie să ne grăbim. În funcţie de aparatul la care lucrează, Sandra se apropie din ce în ce mai mult de forma sa obişnuită. La paralele, de exemplu, unde nu îi este solicitat aşa de mult genunchiul la care a fost accidentată, recuperarea este de aproximativ 90 la sută. Lucrează bine şi la sol, sărituri şi bârnă, cu menţinea că aterizările le face pe material moale, pentru protecţie. Sandra nu va mai avea timpul fizic, pentru a participa la concursuri de testare, dar nici nu cred că s-ar pune problema în mod deosebit. Are experienţă şi concursuri în picioare", a declarat Octavian Bellu.

Coordonatorul lotului feminin a făcut câteva referiri şi la competiţia ce va avea loc în Belgia. "Fetele care vor fi sănătoase şi în cea mai bună formă vor face parte din echipa de la Europene. Din păcate, nu mai suntem în vremurile în care făceam trialuri, selecţii, sunt tot cam aceleaşi fete. La Europene, dincolo de obiective, îl vom avea şi pe cel de evitare a accidentărilor, pentru că Jocurile Olimpice sunt foarte aproape şi nu putem risca aşa ceva. Europenele sunt o competiţie intermediară şi eu nu sunt pe principiul de a risca acolo, înaintea Jocurilor Olimpice. Sigur că este un concurs important, dar nu ne gândim să ne prezentăm programul de la Olimpiadă, ci să facem un concurs bun şi să evităm accidentările", a mai spus Bellu.

Sandra Izbaşa s-a accidentat în ultima săptămână a lunii februarie la genunchi, iar de aproximativ zece zile a reintrat în sală, la antrenamente.

Echipa feminină se pregăteşte pentru participarea la Campionatele Europene, programate în Belgia, la Bruxelles, în perioada 9-13 mai.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici