Bellu: Mă simt răsfăţat de ziua mea

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial joi, 17 februarie)

Urmărește
8 afișări

Antrenorul lotului naţional de gimnastică al României, Octavian Bellu, a declarat, joi, la împlinirea vârstei de 60 de ani, că se simte răsfăţat de apropiaţi, care i-au organizat o petrecere la un restaurant din Bucureşti.

"Este important ca ivitaţii mei să se simtă bine. Sunt aici prieteni vechi şi mai noi, iar eu voi fi mulţumit dacă ei se simt bine. Mă simt răsfăţat, mai ales că aproape de fiecare dată se formează o echipă, condusă de Mariana, care îmi pregătesc astfel de surprize. Eu nu cunoşteam prea multe detalii despre această petrecere", a spus Bellu.

Tehnicianul a afirmat că a făcut un singur exces în viaţă, acesta fiind legat de gimnastică. "Singurul exces pe care l-am făcut în viaţa mea este cel legat de gimnastică. Dacă mă ţin puterile probabil că voi mai sta o perioadă la lotul olimpic. Important este să ai toată viaţa un echilibru, iar în funcţie de acest aspect, mai târziu vei vedea multe efecte pozitive", a spus Bellu.

Antrenorul lotului olimpic de gimnastică al României a mai spus că este fascinat de cultura japoneză, petrecerea aniversării sale având loc la un restaurant cu specific nipon: "Probabil că în altă viaţă am fost japonez. Am o mentalitate care cred că este mai apropiată de cea a japonezilor decât de cea a noastră, de aici, de la porţile Orientului. Cred că este bine să învăţăm de la ei ordinea şi disciplina, care ne pot fi folositoare".

Octavian Bellu a sărbătorit joi împlinirea vârstei de 60 de ani într-un restaurant cu specific japonez din Bucureşti, alături de rude şi prieteni.

Printre invitaţi sau aflat şi foste gimnaste pe care Octavian Bellu le-a antrenat, actualul lot olimpic al României, dar şi gimnaste de la loturile de junioare. De asemenea, alături de tehnician s-a aflat şi Mariana Bitang, directorul DJS Constanţa, Elena Frâncu, preşedintele FR Haltere, Nicu Vlad, preşedintele FR Scrimă, Ana Pascu, fosta campioană olimpică la floretă, Laura Badea, preşedintele FR Canotaj, Elisabeta Lipă, preşedintele FR Gimnastică, Adrian Stoica, preşedintele COSR, Octavian Morariu, preşdeintele FR Handbal, Cristian Gaţu,
preşedintele ANST, Doina Melinte, fostul tenismen Ilie Năstase, şi fostul campion mondial şi olimpic la kayak-canoe, Ivan Patzaichin.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici