Benfica neagă existenţa unei înţelegeri cu FC Timişoara
Gruparea Benfica Lisabona a negat, marţi, într-un comunicat postat pe site-ul oficial, că ar avea o înţelegere cu FC Timişoara pentru plata datoriei pe care clubul de pe Bega o are faţă de lusitani.
"Contrar informaţiilor apărute în presa din România în această dimineaţă, Benfica neagă existenţa unei înţelegeri cu FC Timişoara pentru datoria pe care acest club o are faţă de Benfica, care rămâne restantă", se arată în comunicatul citat.
Vicecampioana FC Timişoara şi Gloria Bistriţa, locul 15, nu au primit licenţa pentru sezonul 2011/2012 al Ligii I, a anunţat, marţi, preşedintele Comisiei de Apel a Sistemului Naţional de Licenţiere a Cluburilor, Mihai Alexandru Micu.
FC Timişoara nu a primit licenţa pentru datorii la bugetul statului şi faţă de clubul Benfica Lisabona din transferul fundaşului Laszlo Sepsi.
Într-o declaraţie televizată, preşedintele FC Timişoara, Marian Iancu, a declarat, marţi, că gruparea sa nu are nicio datorie faţă de Benfica Lisabona.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO