Bergodi: Aştept să văd dacă interesul Stelei pentru mine este real

Antrenorul echipei Poli Iaşi, Cristiano Bergodi, a declarat, duminică, într-un interviu acordat site-ului tuttomercatoweb.com, că aşteaptă să vadă dacă interesul formaţiei Steaua Bucureşti pentru el este real.

Urmărește
11 afișări
Imaginea articolului Bergodi: Aştept să văd dacă interesul Stelei pentru mine este real

Bergodi: Aştept să văd dacă interesul Stelei pentru mine este real

Redăm integral interviul acordat de Cristiano Bergodi:

Reporter: Cristiano, în acest moment unde eşti?

Cristiano Bergodi: Din ianuarie muncesc la un club din România, Poli Iaşi. Obiectivul pe care conducerea l-a cerut a fost salvarea de la retrogradare. În momentul în care am ajuns aici echipa era pe primul loc retrogradabil, la trei puncte în urma formaţiei din faţă, iar acum am ajuns deasupra liniei, cu cinci puncte mai mult decât primul loc retrogradabil. Asta înseamnă că am muncit bine la Iaşi. Am învins echipe mult mai galonate, cum ar fi liderul Dinamo Bucureşti. Acum strângem din dinţi şi încercăm să duce la capăt miracolul slavării.

R: Cum ai luat decizia să pleci din Italia?

C.B.: Am început această aventură în România datorită unui prieten, care mi-a spus că îmi poate oferi posibilitatea de a antrena. Acest lucru se întâmpla în 2005, la puţin timp după experienţa pe care am avut-o ca secund al lui Angelo Gregucci la Lecce. Consider că venirea în România a fost un pas înainte în cariera mea de antrenor. În această ţară am avut primele satisfacţii pe bancă: calificarea în Europa cu CFR Cluj şi câştigarea Supercupei României.

R: Cum vezi posibilitatea ca antrenori tineri ca tine să ajungă în Italia?

C.B.: Într-o ţară precum Italia este foarte dificil să ajungi să profesezi venind dintr-un fotbal mic. În ultima vreme acest lucru se întâmplă tot mai des, iar tehnicienii din Serie C sau cei care vin din fotbalul mai mic, cum este Walter Zenga, au prins contracte în prima ligă. Cu toate acestea, cred că circuitul antrenorilor în Italia este unul închis, care acceptă foarte greu antrenori tineri.

R: Care sunt raporturile tale cu preşedintele clubului Lazio, Claudio Lotito? Ţi-a propus vreodată să antrenezi Lazio?

C.B.: Cu Lotito am o relaţie bună, dar până în acest moment nu m-a chemat să pregătesc pe Lazio. Am avut câteva contacte cu directorul sportiv Walter Sabatini, care mi-a cerut informaţii despre unii jucători din România, în special despre Ştefan Radu.

R: Te simţi pregătit să antrenezi Lazio în acest moment?

C.B.: Au trecut cinci ani de când antrenez în România şi cred că am demonstrat ceva. Sper că voi avea oportunitatea să muncesc în Italia, aşa cum au avut alţi antrenori din generaţi mea. În fotbal, ca în toate situaţiile din viaţă, ai nevoie şi de mult noroc.

R: Cum s-a văzut Lazio în acest sezon din afara Italiei?

C.B.: Echipa a jucat bine, dar i-a lipsit constanţa. M-am bucurat pentru câştigarea Cupei Italiei şi pentru faptul că va juca în sezonul viitor în Europa League. Cu toate acestea, cred că locul 10 pe care se află acum în campionat este puţin cam jos.

R: Tot mai multe voci anunţă interesul clubului Steaua Bucureşti pentru Cristiano Bergodi...

C.B.: Nu am avut nico discuţie în acest sens, dar dacă un club galonat este interesat de serviciile mele nu pot fi decât măgulit. Acum aştept să văd dacă aceste zvonuri au şi un fundament real. La finalul sezonului îmi expiră contractul cu Poli Iaşi şi voi avea o întâlnire cu oficialii de aici să vedem dacă îmi voi prelungi înţelegerea.

R: Visul tău...

C.B.: Pentru un lazial ca mine nu există alt vis decât să antreneze pe Lazio. În acest moment trebuie să muncesc mult pentru a ajunge la rezultate importante. Deocamdată, acest vis continui să-l ţin închis în mine. Sper că într-o zi acest vis va deveni realitate".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici