Prima pagină » Sport » Neţoiu: Am sperat încă de la început la un egal

Neţoiu: Am sperat încă de la început la un egal

Fostul acţionar al clubului Dinamo, Gigi Neţoiu, a declarat, vineri, că a sperat la un rezultat de egalitate încă de la începutul derbiului cu Steaua, încheiat la egalitate, scor 1-1 (0-0), în etapa a XXX-a a Ligii I.

„Eu am sperat încă de la început la un egal. Steaua a jucat mai bine în prima repriză, iar după pauză Dinamo a intrat în joc timorată. De acum este important fiecare punct şi în condiţiile în care am jucat în Ghencea cred că a fost foarte important să nu pierdem aici. Dinamo şi-a atins obiectivul în această seară, iar dacă a câştiga titlul îl va câştiga cu aceste puncte de la Steaua. Totuşi, urmează meciuri foarte grele, cu Timişoara şi Urziceni şi în aceste condiţii rezultatul de aici este unul foarte bun”, a spus Neţoiu.

Echipa Steaua Bucureşti a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), meciul susţinut, vineri, pe teren propriu, în compania formaţiei Dinamo Bucureşti, în derbiul etapei a XXX-a a Ligii I, în urma golurilor marcate de Eric Bicfalvi, în minutul 83, pentru Steaua, respectiv Claudiu Niculescu, în minutul 87, pentru Dinamo.