„Ştiam că va fi un meci dificil, dar am crezut tot timpul că putem învinge în timpul regulamentar. Am avut multe ocazii în prima repriză, dar Fulham a egalat repede şi a avut o apărare solidă. Am marcat două goluri, mă simt minunat, dar nu mi-am făcut decât meseria de atacant. Sezonul trecut am câştigat Gheata de Aur, dar acest trofeu cucerit cu echipa este mult mai important. Vom duce trofeul în Spania şi sper că norul de cenuşă ne va permite să ajungem în siguranţă la Madrid. Sper ca Madridul să ne aştepte împodobit în roşu şi alb (n.r. – culorile clubului Atletico)”, a spus Forlan.
Atletico Madrid a câştigat prima ediţie a Ligii Europa, învingând în finală, la Hamburg, cu scorul de 2-1 după prelungiri, formaţia engleză Fulham.
Atletico Madrid a obţinut al doilea trofeu european din istorie, după Cupa Cupelor din 1962.